Specializarea C1

La apelul lui Vlad Posea am incropit cateva scurte descrieri ale cursurilor urmate de mine in semestrul trecut. Textul de mai jos contine o doza puternica de subiectivism.

APP – Arhitecturi si Prelucrari Paralele – prof. dr. ing. Nicolae Tapus
Un curs cumva la intalnirea dintre Arhitectura Sistemelor de Calcul si Algoritmi Paraleli si Distribuiti. La laborator se reiau chestii cunoscute deja de la APD ( MPI, openMP) sau SO (pthreads). Scopul final este sa se realizeze de la 0 sau sa se modifice o aplicatie deja existenta ce sa contina bucati de cod ce includ cele 3 tehnolgii mentionate mai sus (eventual interschimbabile). Performantele aplicatiei trebuie puse intr-o prezentare ce se sustine in fata asistentilior. Cei de anul trecut erau cei cunoscuti de la ASC (heri si emil included). Examenul consta in 10 intrebari din cursuri + o problema ce trebuie implementata folosind practici invatate la laborator. 8/10 (ca si nota mea)

SMP – Sisteme cu MultiProcesoare – prof. dr. ing. Francisc Iacob
Cursul e un fel de ASC + PM (proiectarea cu multiprocesoare) + CN (calculatoare numerice).Se prezinta arhitecturi paralele (si componente) de la nivel de fier ( clustere) pana la nivel de procesor ( unitate de arbitraj).In curs apar si diversi algoritmi implicati in sistemele multiprocesor. Cursul e foarte bine actualizat cu informatii cu cel mult 2-3 ani vechime (e o performanta!!!). Calitatea slideurilor e foate buna iar proful stie bine ce preda. Laboratorul se face tot cu proful si pentru a lua punctaj maxim trebuie realizate anumite lucrari de laborator (programe). Tehnolgiile intalnite sunt MPI, OpenMP, threads, verilog. Se poate lua foarte foarte usor nota mare, examenul fiind openbook. Daca exista si disponibilitate se poate ramane cu informatie utila si dupa curs. 8/10

PRC – Proiectarea retelelor de calculatoare – conf. dr. ing Razvan Rughinis
Continuarea cursului de RL (retele locale). Continutul cursului consta in prezentarea mai multor protocoale de rutare (RIP,OSPF,BGP) si a altor tehnolgii/concepte intalnite in retelistica (ipv6, dhcp, nat). Laboratorul se desfasoara pe platforma dynamips (un emulator de echipamente cisco). Pentru linistea studentului este recomandata experienta prealabila cu tehnologia Cisco (se poate recupera totusi). Laboratoarele sunt task-based si se noteaza in consecinta. Atmosfera este mult mai relaxata decat la RL. Pe langa laborator exista doua teste grila si o proba practica. Testele grila au suferit de bolile copilariei (intrebari ambigue) si eu la prima runda am gresit cu nonsalanta intrebari banale. Accentul pe tehnologia Cisco ar putea sa lase un gust amar celor ce prefera alti vendori/organizatii. La examen se pastreaza o mica parte din tendinta de hiper-organizare de la RL. O observatie interesanta: se poate obtine 5-ul dupa un examen ce se da din primele 4 cursuri. Obinerea 5-ului este o optiune finala (nu se poate creste dupa ce te-ai decis ca vrei 5). Util celor care nu au /nu vor sa aiba/nu vor avea tangente cu retelistica.In alti ani se proceda mai simplu (o foaie cu cei ce vor 5) 8/10

UBD – Utilizarea bazelor de date – prof. dr. Florin Radulescu – C5
O reintalnire cu asistentii favoriti de la baze de date. Se studiaza exclusiv administrarea bazelor de date oracle. Laboratorul consta in lecturarea timp de mai bine de o ora a unor documentatii si executarea ulterioara a unor “exercitii” dictate in 5minute. Laboratorul se incheie cu o lucrare ce necesita o doza oarecare de noroc (intocmai ca la BD). Cursul urmareste acelasi traseu ca si laboratorul: fisiere de date, tabele, indecsi, etc. Exista o lucrare de mijloc de semestru (openbook) si un examen final. Notele sunt relativ mari. Personal nu gasesc rostul acestui curs, Oracle nefiind o tehnologie foarte populara in mediul academic. Cred ca se puteau exemplifica mult mai bine conceptele prezentate pe mysql sau postgresql (platforme opensource). Culmea, cursul de Programare Web (sem2) tinut de acelasi profesor foloseste ca suport mysql(+php). Nu imi explic de ce cursul a fost atat de popular, eu peronal neramanand cu mare valoarea dupa terminarea sa. Ce stiam legat de baze de date stiam de la BD si din experienta personala. Poate BD2 ar fi o alegere mai buna prin prisma limbajlui PL-SQL. Am totusi aici niste mici indoieli (vezi echipa de asistenti). Stiu ca multa lume a luat BD2 si UBD tocmai din ideea de a impusca doi iepuri dintr-o lovitura. Nu cunosc povesti de succes. 5/10

IOM – Interactiunea Om Masina – prof. dr. Stefan Trausan-Matu – C4
Cursul e un melanj de chestii tehnice cu psihologie, filosofie si sociologie. Primeaza informatiile tehnice. La laborator se studiaza notiuni legate de XML (DTD, XSLT, XML Schema) si HTML (XHTML, CSS, javascript/ajax) , ontologii (OWL,RDF). Atmosfera de la laborator este relaxata/placuta si poti pleca cu informatii utile dupa fiecare laborator. Examenul este grila (20 de intrebari ) + 3 probleme (openbook) ce au legatura cu ce s-a facut la laborator. Continutul cursului este diferit de ce am vazut pana acum in facultate si schimbarea de peisaj este binevenita. E unul dintre putinele cursuri unde nu m-am simtit stresat. A nu se confunda cu cursul de programare web de pe semestrul 2. 8/10

Bottom line: As alege aceeasi specializare? Da. Optionale ? In nici un caz UBD.

3 Comments

  1. Pingback: » optiuni anul 4 vlad.posea.eu: Educatie, Tehnologie, Societate si Bridge

  2. Pingback: The… (part 2) « Changing the world

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *