Drumul  catre Sofia a avut urmatoarele puncte de reper: Bucuresti – Giurgiu-Ruse- Plevna – Sofia. Dupa 40 de minute de iesit din Bucuresti am intrat pe placutul drum catre Giurgiu. Intre Jilava si Adunatii Copaceni drumul e prost dar fara gropi. Cum ai intrat in Adunatii Copaceni te simti ca intr-o zona de conflict. Viteza medie de traversat orasul este 20km/h din motive de super gropi. Inca 10minute de mers ca ochii mortului si cosmarul ia sfarsit. Pana la Giurgiu drumul este foarte bun si foarte bine semnalizat. Evident drumul bun incepe fix la iesirea din Adunatii Copaceni. Giurgiu e un orasel foarte simplu. Nimic interesant. Dupa ce platesti taxa de pod de 24ron treci pe malul prietenilor nostrii bulgari. Controlul la vama consta in verificatul buletinului/pasaportului, rapid si eficient. Primul dans pe pamant bulgaresc se da pentru cautarea bul-vignetei, un sticker insotit de chitanta ce iti da voie sa mergi pe drumurile lor publice. Bul-vigneta se poate cumpara pe perioade fixe de timp de la unele benzinarii (si se pare ca si de la oficiile postale). Primele benzinarii intalnite nu asa ceva iar urmatoarele au doar pe 30 de zile. Cu putin noroc am gasit pe 7 zile si am continuat calatoria. Drumurile bulgaresti sunt destul de ok, cu un asfalt putin mai grunjos decat al nostru. Asta inseamna ca intr-o masina mai prost izolata fonic o sa fie nitel mai mult zgomot decat  e in mod obisnuit. Gropi nu prea vezi, cel putin pe drumurile europene. Semnalizarea este destul de buna dar GPS-ul ramane sfant. Pana in apropriere de Plevna indicatoarele au denumirile atat in alfabet chirilic cat si latin. Cum te apropii de Sofia totul devine chirilic. Probabil se bazeaza pe ideea ca dupa o vreme cam era cazul sa fi invatat cum e alfabetul lor. Intrarea in Sofia se face parcurgand o autostrada de vreo 100km crosetata peste Balcani, foarte bine semnalizata si cu un peisaj destul de frumos. Soferii bulgari sunt foarte civilizati, putini conducand flagrant peste limita de viteza. In zonele cu control radar se atentioneaza cu farurile. Pe autostrada nu am vazut controale radar asa ca se poate conduce lejer cu 120-150km/h. Pe ultimii 100km am fost fortati de ora sa mergem destul de tare pentru ca altfel pierdeam concertul. Logan-ul MCV s-a descurcat mai mult decat onorabil.

La iesirea de pe autostrada, cand ne pregateam sufleteste pentru concert am avut prima intalnire de gradul 3. Politia bulgara in actiune! Vazand ca avem numar romanesc ne-au oprit si dupa ce au verificat actele au inventat o depasire a unei linii continue. Dupa o scurta paralamentare apele sau linstit. Politistul bulgar cerea de fapt “protocol” pentru o cafea. 20 de leve  (10eu) mai tarziu eram din nou spre Sofia cu o indicatie pretioasa: “ca sa ajungeti la sala de concert luati un taxi”. Zis si facut am intrat in Sofia, am ajuns pana intr-o zona ce noua ni se parea ca e centru, doi dintre noi au luat un taxi Logan (din spirit nationalist) si ne-am tinut dupa taxi pana la sala de concert. Preturile la taxi in Sofia sunt cam 0.6leva / km (o leva = 2Ron). Sala de concert era de fapt o sala de hanbal/basket (universiada) plina ochi cu metalisti bulgari.

Am vazut doua piese de la Sabaton, care nu sunau rau deloc, si apoi a inceput Hammerfall. In opinia mea publicul era mai entuziat decat cel vazut de mine pe la concertele din Romania. De cantat s-a cantat foarte bine timp de peste doua ore. Un + a fost si un spectacol cu lasere dintre piese destul de reusit. La finalul concertului folosind cu pricepere si atentie bocancul din dotare am prins si o pana aruncata de pe scena. Pe scurt am fost foarte incanat de concert. Pacat ca astia nu au venit pana acum niciodata in Romania. Sunetul a fost mediocru spre decent iar organizarea a fost acceptabila. Se putea si mai bine dar nu a fost deranjant.

Cazarea a fost la Hostel Mostel un hostel destul de mare undeva in centrul Sofiei. Preturile nu sunt foarte mari dar am avut ghinionul sa zicem ca e ok sa dormim in pod. Pentru unii dintre noi a fost putin cam frig. Dotarile erau foarte ok, grup sanitar, dus, mic dejun si cina incluse totul la 9euro. Clientii erau mai toti straini, engleza fiind la loc de cinste acolo. Ca bonus erau si o masa de biliard si 3 calculatoare cu internet. Unul dintre amici a auzit o discutie interesanta intre 3 turisti straini tineri despre Bucuresti: “in Bucuresti in afara de parlament nu prea ai ce sa vezi dar ai unde sa te distrezi (“they know how to party”)”.  Cei de la hostel ne-au pus la dispozitie niste harti si indicatii despre diverse locuri de interes din oras.

Preturile in Sofia seamana putin cu cele din Bucuresti, fiind poate putin mai jos la anumite chestii. Berea locala este oribila (locul 1 pentru Ariana, locul 2 pentru Zagorka, o bere Lager aparent foarte populara). Singura bere buna a fost Staropramen, o bere ceheasca facuta sub licenta in Bulgaria. Pentru cei ce nu doresc sa experimenteze Tuborgul si Heinekenul local par ok. Am avut ocazia sa mancam in doua restaurante, unul cu profil international (adica paste pizza si salate ) si altul cu profil traditional bulgaresc. Mancarea arata destul de bine dar nu da deloc satisfactie. Portiile erau relativ generoase si pretul putin mai mic decat in Bucuresti dar gustul deloc intens. Servirea era asa si asa cel mai derutant fiind datul din cap al chelerilor de la stanga la dreapta, noi de multe ori crezand ca ne refuza. Ciorba de burta bulgareasca este de la naspa spre oribil ca gust. Dupa ce e dreasa cu ardei si otet devine acceptabila dar o prefer la orice ora din zi si din noapte pe cea romaneasca. Bulgarii sunt priceputi la salate cu multi castraveti, rosii si branza feta. Probabil pentru straini e ceva deosebit dar sincer pe mine ideea asta ma lasa rece.
Un lucru foarte ciutat este ca bulgarii iti cer bani foarte direct, de la politisti pana la chelneri (“service is not included” spus direct si fara jena). De cand cu informatizarea e din ce in ce mai greu sa te fure la nota de plata. Din pacate nota vine in alfabet chirilic si pentru a fi sigur e util un meniu pentru a compara preturile.

Ca oras Sofia seamana cu Bucurestiul destul de bine. Exista doua artere principale, una cu magazine si alta cu monumente, claridiri administrative si muzee. Pe strada cu magazine au voie doar tramvaie, biciclete si pietoni, masinile fiind nevoie sa o traverseze doar perpendicular. Exista si la ei mizerie pe strada (desi poate mai putin decat la noi), cersetori, caini vagabonzi (mai putini decat la noi), pitipoance si cocalari (in proportie egala cu ce vezi la noi). Sistemul de benzi de biciclete in sofia e mai bine pus la punct decat in Bucuresti si am vazut destui biciclisti. Fiind un oras mai mic, centrul nu e asa de haotic ca in Bucuresti. Nu am vazut blocaje si nici soferi cretinoizi. Sambata centrul e foarte populat de oameni are cumpara, se plimba sau pur si simplu fac umbra pamantului aiurea. Tramvaiele lor sunt mult mai urate decat ale noastre si mult mai zgomotoase. Toate bisericile lor au cupolele poleite cu aur, o chestie oarecum inutila si ostentativa. Am vizitat catedrala Alexander Nevski si este destul de impresionata (mai ales cupola vazuta din interior).

La intoarcere am avut nitel de furca pana cand sa gasim iesirea corecta spre autostrada. Sofia chiar are sosea de centura si chiar funtioneaza. Ba mai mult drumul de la Ruse la Sofia nu trece decat prin 5-6 localitati. Astia nu si-au facut drumurile prin mijlocul satelor. Cum am iesit din Sofia ne-am intalnit din nou cu prietenii nostrii politistii bulgari. De data asta am fost opriti ca am stat prea aproape de un tir. Politistul avea deja incercuita amenda pe catalog si a stiut sa explice ca 20 de leva protocol nu sunt suficienti. 40 de leva mai tarziu eram din nou la drum. Fiind vorba de coborare Loganul a tras mai bine de data asta si dupa 4 ore eram la Ruse. Drumul la intoarcere a fost semi pustiu: cateva masini bulgaresti si niste soferi vitezomani romani. Ideea de baza ar fi sa mergi in coloana cu romanii si sa ii lasi pe ei sa dea taxa de protocol. Am mai intalnti un echipaj de politie pe drum dar asta era ocupat deja cu un roman ce ne depasise cu ceva vreme in urma.

De fapt politia bulgara nu are nici o legatura cu legea sau cu prevenirea accidentelor. Singurul lor scop este incasarea taxei de protocol.

In concluzie a fost o experienta interesanta. Bulgarii sunt peste noi la infrastructura, turism si coruptie.

Cosu in Rotterdam

Initial vroiam sa scriu niste concluzii mai stufoase dar am renuntat. Ideea de baza e ca aventura asta m-a schimbat destul de mult (sper ca in bine). Anumite chestii de aici le privesc cu dusmanie si altele cu o placere nebuna. E o chestie de perspectiva.

Singurul lucru pe care il regret cu adevarat este ca trebuia sa ies mai devreme de aici. Restul sunt discutii si lucruri care trebuie sa se lamureasca de la sine.

Am relatat toate chestiile astea din doua motive:

1) pentru sanatatea mea mentala. E o metoda ok de a te descarca

2) Pentru ca uit si e pacat.

Pozele din excursie le-am varsat pe facebook.

Schipol este printre cele mai mari aeropoturi din lume. Lucrul asta in principiu e bun pentru ca ai ce vedea dar …
Ajuns in aeroport am inceput sa casc gura la magazine si la oamenii care se tot vanzoleau incoace si incolo. Elena imi spusese de terasa aeroportului de unde poti vedea mai toate avioanele ce vin si pleaca. Am urmat semnele si am ajuns pe terasa. In treacat fie vorba, nu ai nevoie de nici un fel de indicatii in Schipol. Semnele sunt atat de bine puse incat e practic imposibil sa te pierzi.
Pe terasa am stat pe o banca si am facut vreo 50 de poze cu diverse avioane, bucati de avioane si copii isterizati de avioane. M-am amuzat copios si am plecat sa las bagajul. Facusem checkinul pe internet si abia la ghiseu m-am prins ca puteam sa las bagajul de cum am ajuns in aeroport. Mi-am dat doua bobarnace virtuale si am plecat cu rucsacul mic in spate in cautare de senzational si mancare. M-am invartit prin tot complexul comercial si am lovit un Burger King unde am mancat un preparat din pui care cred ca nu se gaseste la noi. Am evitat ceva greu pentru ca nu stiam cum o sa reactionez la decolare si am preferat sa nu risc. Pe la 12 m-am dus spre controlul pasapoartelor si controlul corporal in speranta ca am inca aproape o ora de plimbat prin duty freeuri. Elena imi spusese cum ca ar trebui sa imi fac controlul asta cat mai repede dar eu am zis ca stiu mai bine. La Otopeni controlul pasaportului si cel corporal se succed iar dupa asta ai acces nestingherit la imbarcare si duty freeuri. In Schipol e putin altfel. Exista doar un control sumar de pasaport si bilet, urmeaza duty freeuri si abia la imbarcare esti scanat si pipait de personalul de securitate. Aici am luat o mare teapa. Am stat la o coada de 20 de minute sa se uite aia la pasaportul meu, practic o formalitate. Dupa pasaport am ajuns in zona de imbarcare/duty freeuri/tara nimanui.
Cum ziceam, Schiphol e un aeroport imens cu vreo 5 sau 6 terminale. Eu aveam avionul la poarta D44 unde minimul era D1 si maximul D52. La Otopeni erau doar vreo 12 sau 14 porti. Diferenta se vede cu ochiul liber. Si iata-ma la poarta D1, dupa pasapoarte, cu 25 de minute ramase pana la decolare. A urmat o fuga printre calatori pana la D44 unde era o coada imensa de oameni ce asteptau sa plece spre Bucuresti. Am crezut ca mai am timp de cumapraturi asa ca am luat-o inapoi la duty freeuri. Primul lucru pe care am pus mana a fost un cd cu Metallica si am dat fuga la casa sa il platesc. Aici a urmat o noua dezamagire pentru ca in fata mea erau pe putin 10 persoane toate cu sticle de vodca, electronice si alte bazaconii. Practic o coada de juma de ora. Am preferat sa nu pierd zborul si am renuntat la cd-ul u metallica si m-am intors invins la imbarcare.

Aici au urmat alte momente penibile cu mine in rol principal. Aveam cu mine o groaza de euroi in monede pe care planuiam sa ii plasez la duty free. Evident ca acum eram cu ei blocati si cucoana de la apartul de raze x a facut ochii cat cepele cand a vazut ce scot din buzunar. Am zambit tamp si am trecut mai departe. La detectorul de metale era imposibil sa nu piuie dracia si a trebuit sa ma descalt , sa ma pipaie si overall sa ma simt ca un infractor (un sentiment al dracu de neplacut). Dupa ce au vazut ca nu perezint nici un pericol (desi am plete de 1m ) am trecut la boardingul propriuzis. Iar un moment penibil pentru ca dupa ce am validat biletul am descoperit ca am uitat sa iau din o tava, ceasul, aparatul foto si gramada de monezi. Toate stewardesele s-au panicat cand au vazut ca ma intorc si cu greu m-au lasat sa ma duc sa imi iau bunurile. Am crezut ca am scapat si ca in 2h30 sunt acasa. Draci: inca o ora de intarziere. Se pare ca niste destepti au facut check-in, au lasat bagajele si din motive necunoscute nu s-au prezentat la imbarcare. Regula spune ca bagajele respective trebuie date jos asa ca a trebuit sa asteptam ca personalul avionului sa gaseasca bagajele cu pricina. Avionul nu e tocmai un loc prietenos pentru cineva care cauta ceva asa ca au trebuit descarcate 80% din bagaje din avion pana cand au gasit papornitele alora. Deci am plecat la ora 2. Prin urmare am venit in Romania aproape cu mana goala si cu un pumn mare de euroi. Prostia mea a fost ca nu am ascultat ce mi se spusase si am actionat eu asa cum am crezut. Macar acum stiu care e faza.

Decolarea m-a amuzat teribil pentru ca avionul trebuie sa mearga vreo 10 minute pe niste drumuri pana la pista de decolare. Chiar ma intrebam daca nu cumva am gresit mijlocul de locomotie pentru ca pana sa ajunga la pista de decolare parea ca mergem pe o autostrada. Intr-un final am decolat si am ajuns cu bine in Bucuresti. Aici m-am simtit din nou roman pentru ca dupa aproape 30 de minute de asteptare au venit si bagajele (banda de bagaje se oprise si a trebuit sa asteptam ca un Dorel sa ii dea drumul din nou). Am simtit ca am venit in Romania de tot cand am facut o ora de la Otopeni pana la aeroportul Baneasa si inca o ora de la Baneasca pana la mine acasa (undeva in zona Titan).

Am pornit frumos prin centrul Rotterdamului pana la podul Erasmus. De sub pod se pot cumpara bilete pentru turul cu vaporasul. Costa 8.10 euro si pleaca la intervale de  1h -1h30. Urmatoarea cursa era la 12.30 si m-am mai invartit pe malul Maas-ului unde m-am holbat la niste nave cu panze,la cladiri si overall la olandezi.

Turul cu vaporasul dureaza 1h15 minute si se opreste la partea cea mai interesanta, zona petroliera. Rotterdam este cel mai mare port pertolier al lumii si poate al 2lea din lume (dupa Shanghai si la cutite cu Singapore). Zona petroliera este imensa si se intinde pe vreo 20 de km pe fluviul Maas pana la marea nordului. Turul cu vaporasul acopera o buna bucata din termnalele de containere, fructe si alte asemenea. Am trecut pe langa un termnail unde se descarca si depozita si apoi ambala suc de portocale adus din Brazilia. Mai tot sucul de portocale din Olanda trece pe acolo. Din vaporas se pot vedea mori de vant inca functionale. Nu stiu ce mai macina sau ce produc acum dar efectul vizual este bestial.
Vaporasul avea o capacitate precisa de 599 de locuri dar era cam pe sfert plin. Majoritatea pasagerilor era compusa din persoane de varsta a 3a care stateau frumos la caldurica cu cafeaua in fata si cu ceva de rontait. Cei mai curajosi puteau sa merarga pe puntea de sus, care nu era acoperita, si sa infrunte vantul si frigul. Oricum merita sa stai in frig o ora si poate chiar mai mult. E bine sa ai o haina de vant cu tine pentru ca chiar ajuta. Un aparat foto bun iar e indicat pentru ca se pot face niste poze superbe atat cu orasul cat si cu activitatea din port. Daca mai ai si oarece obsesii tehnice treaba cu pozele deja devine manie

Dupa ce am vazut containerele (zeci de mii sau poate sute) si o nava (Abu Dhabi) ce tocmai incarca am trecut pe langa o insula robotizata unde o groaza de containere asteptau sa se intample ceva. In Rotterdam se si construiesc nave si am trecut pe langa cea mai mare nava de croaziera construita in Olanda , Rotterdam. Nava a facut voiaje de placere prin insulele caraibe pana prin 2002 sau 2003. Acum statea lenesa undeva in coada portului. Nu stiu ce o sa se intample cu ea.

Dupa ce turul s-a incheiat m-am urcat pe bicicleta si am plecat spre gara. Am parcat bicicleta intr-o parcare imensa cu peste o mie de locuri de parcare (de bicicleta). Dupa inca 50 de centi aruncati pe fereastra (daca iti iei bilet de la ghiseu si nu de la automat taxa pe prostie este 50 de centi. Cele doua carduri din Romania nu functionau in automatele de bilete si nu aveam suficiente monede sa pot cumpara un bilet dus intors) m-am dus pe peron. Sistemul de trenuri este foarte bine pus la punct in olanda. Daca iti iei bilet pe rutele interne nu este constrans de nimic. Pe bilet este trecuta doar data si ruta (in cazul meu Rotterdam Haga si retur – 8 euro sau ceva de genul asta). Poti sa te urci in orice tren care merge intre cele doua puncte indiferent ca e personal rapid sau intercity (la ei au alte denumiri dar functionarea este similara). In 4 drumuri cu trenul m-am intalnit cu controlorul o singura data. Am ratat cu un minut trenul dar peste 10 minute venea altul asa ca nu am avut de ce sa ma panichez.

Drumul de la Rotterdam la Haga dureaza cam 20 de minute si aproape ca nu le simti. Trenurile arata ok inauntru si nu au nimic super special. Singura chestie diferita este ca inainte de fiecare statie cineva vorbeste in sistemul de adresare publica si stii ce statie urmeaza, chestie normala pana la urma. Ma mir de ce nu fac asa si la noi.

Haga are doua gari , una numita Centraal si alta numita Holland Spoor. Eu am coborat la a 2a si cu harta transportului in comun am luat-o frumos spre marea nordului. Am zis ca nu mai iau o harta in plus si ma descurc cu asta cu transportul in comun. Pe ea erau marcate arterele principale si traseele tramvaielor si autobuzelor. Am avut niste probleme de acomodare cu ea pentru ca la inceput am gresit drumul si de doua ori am luat-o pe aratura. Haga e un oras mai plictisitor decat Rotterdam si Amsterdam. Exista niste cladiri impozante, moderne (imi vine aici in minte biblioteca) insa in rest sunt cladiri vechi care dupa cateva ore de mers ajung sa ti se para banale si neinteresante. Centrul Hagai este frumos, agitat, cu oameni care tot timpul merg grabiti catre ceva. E putin mai murdar decat in celelalte orase si atractiile turistice sunt mai putine (dar exista!). Tramvaiul 1 duce de la gara (oricare din ele) la Marea Nordului. Eu am mers pe linia tramvaiului 9 pana la vreo 20 de minute de mare si m-am enervat pentru ca intrasem in zona rezidentiala si era pierdere de timp. M-am urcat in tramvai si am ajuns.

Sistemul de transport in comun este destul de ciudat organizat. Fiecare oras este impartit in zone. Un abonament este centrat intr-o zona + un grad sau doua de libertate. Un bilet (un strip) este valabil doar in o zona. Daca treci in alta trebuie sa mai taxezi un strip. Ajunge sa fie destul de scump pentru calatorii zilnice asa ca toata lumea prefera bicicleta. Toate orasele vazute de mine erau perfecte pentru biciclisti si exista chiar si benzi speciale intre orase paralele cu autostrazile. Multi olandezi au bicicelte pliabile pe care le iau cu ei pe distante mari in tren si le folosesc in orasul destinatie. Erik avea asa ceva si m-am amuzat cand l-am vazut pe ea pentru ca arata ca un copil. Oricum era o chestie foarte practica si economiseai o groaza de bani.

Marea Nordului arata cumva ca Marea Neagra, avand pe undeva aceeasi culoare cu ea. Nisipul e mai fin dar zgmotul e acelasi. Daca te opresti si te uiti prea mult la ea s-ar putea sa te napadeasca tot felul de ganduri  asa ca trebuie degustata cu atentie.

Scheveningen (caci asa se numeste zona) este ca un fel de statiune de la noi, cu niste cafenele, 2-3 hoteluri mari, un cazino, o plaja, o faleza , un far si tot felul de vile casute si alte asemenea. Din centrul Hagai pana la mare ia cam 1h cu piciorul si 15 minute cu tramvaiul.

Pe plaja erau oameni care se jucau cu zmee, oameni care faceau jogging (foarte multi olandezi fac asta. Sunt muuuult mai multi decat in Romania iar orele de alergat sunt dimineata si seara cam dupa 6), oameni care se plimbau (cele doua extreme batrani, si tineri care se tineau de mana – epic fail pentru moralul meu), oameni cu caini, oameni cu surful (mie mi s-au parut niste ticniti dar cred ca am vazut cel putin 20 de placi) si desigur oameni ca mine , turisti rataciti pe acolo din te miri ce motive. Per total aproape pustiu.

Am prins o vreme ciudata, cu un covor imens de nori gri cu o gaura undeva in mijloc prin care mijea soarele si razele cadeau peste mare. Era destul de tripanta atmosfera. Nu e pentru cei cu psihicul slab sau usor impresionabili. Dupa ce m-am plimbat pana dincolo de far am facut cale intoarsa catre gara. De data asta am luat tramvaiul (care vine cam greu la ora aia) si am mers direct la gara. Am trecut si pe langa tribunalul international dar nu prea imi mai ardea la ora aia de vizitat.

M-am urcat in tren unde cu greu am gasit un loc. In clipa aia am avut cea mai intensa experienta rasiala din Olanda, aveam langa mine 3 femei toate de rase diferite: o indianca pe la 20-25 de ani, imbracata modern, foarte frumoasa, o olandeza model pentru “femeia ariana la varsta a 3a” cu niste trasaturi ale fetei foarte ascutite, si o chinezioica cu castile in urechi pe jumatate adormita. Probabil ca acum suna banal dar eu am ramas blocat toata calatoria.

Seara am ajuns la Elena si am mancat la cina mancare chinezeasca: noodles, niste bucatele de carne de porc, niste pui pe bat (un fel de frigaruie), niste placintele mici cu carne si niste chestii murate, toate asezonate cu sosuri de alune sau picante. Bucataria chinezeasca e foarte bogata in gusturi diferite si intense. Portiile sunt mari dar si mancarea este foarte satioasa. Eu care ma consideram un mega mancau m-am dat batut neasteptat de repede.

Seara am incheiat-o cu un tur al Rotterdamului pe biciclete. Am fost cu Elena cam pe unde fusasem si eu de unul singur dar noaptea parea alt oras. Agitatia din timpul zilei disparuse si centrul parea aproape pustiu. Am facut o vizita din nou hotelului New York si de data asta am intrat si inauntru. E foarte misto aranjat, actualii detinatori pastrand toata atmosfera inceputului de secol cand toata europa vroia sa mearga in lumea noua. Rotterdam era unul din putinele locuri din Europa de unde porneau nave catre state. E un soc destul de mare atunci cand intri pentru ca ti se pare ca te-ai intors 100 de ani in timp. Am continuat turul de seara printre zgarie norii de langa hotelul New York. Podul Erasmul este luminat superb noaptea. Senzatia de eleganta si stabilitate este pastrata si chiar amplificata noaptea. E un obelisc de lumina ce domina tot centrul Rotterdamului.

Dupa ce am trecut inapoi pe podul Wilhem am luat-o prin “downtown” locul mai rau famat al orasului. Spre surprinderea mea (Sau spre norocul meu) nu am patit nimic si am traversat zona in perfecta siguranta. Am oprit la o cafenea ce avea afara niste tunuri de caldura ce ii lasau pe musterii sa isi soarba lichidul intr-o atmosfera calda. Berea cam tare (Duval 8.5%) m-a facut sa ma pierd putin si am uitat rucsacul la cafenea. La 5 minute dupa ce am plecat mi-am adus aminte si a trebuit sa ne intoarcem. Chelnerul, om de onoare, nici nu a trebuit sa auda ceva ca ne-a si proptit ruscacul inapoi.
Rotterdamul noaptea e superb . E un oras pentru cei egoisti si singuratici care vor sa vada doar ei orasul si sa fie doar ei pe strada. Nu exista agitatia aia imbecila din Amsterdam si e construit in asa fel incat poti sa respiri in voie fara sa te simti agasat de case. Are si zone mai muncitoresti insa asta e un aspect pur functional. Mirosul de bani, business, industrie, viata economica, bogatie e mult mai puternic in Rotterdam decat in Haga sau Amsterdam. Haga chiar m-a dezamagit pentru ca in afara centrului, destul de mic si destul de asemanator cu Amsterdam nu ofera prea mult (totul pana la mare).

A inceput cu un mic dejun excelent si cu stat pe net. Dupa ce mi s-a luat de internet am plecat impreuna cu Elena spre piata orasului. Nu am luat calea cea mai scurta pentru ca nu mai avea nici un farmec asa.

Am vizitat una din zonele rezidentiale scumpe ale orasului (un fel de cartierul Primaverii). Casele erau toate construite cumva pe aceeasi idee undeva pe la inceputul secoului trecut. Olandezii nu au probleme de intimitate precum au romanii. La noi trebuie sa se vada cat mai putin in casa pentru ca cine stie ce activitati intreprinzi si vecinul sau trecatorul nu trebuie sa vada. Aici treburile stau putin altfel. Multe case sunt facute in asa fel incat vezi dintr-un geam in celalat. Toate geamurile sunt imense, mult mai mari decat cele de la casele romanesti. In felul asta ai mai multa lumina in casa si mai mult pentru ca soarele se muta pe parcursul zilei din o parte in alta si asa ai sanse mai mari sa stai luminat. Casele arata superb (chiar si cele din alte zone ale orasului). Surprinzator nu sunt opulente precum casele romanesti de oameni bogati. Elegant si cochet e suficient pentru ei. Zona asta rezidentiala era intre un lac imens unde puteai sa faci yahting (cred ca asta e, un sport cu niste barcute mici cu panze) si universitatea Erasmus. Toate peluzele erau tunse la milimetru si daca faceai o fotografie un roman probabil ca ar fi zis ca ai ales locul intentionat.

Ne-am intors catre centrul orasului si am dat peste o constructie nemaipomenita pe malul unui canal. Era un complex de apartamente ce era facut din cuburi. Cuburile in loc sa fie puse asa cum e normal, cu laturile paralele cu solul erau puse cu unul din colturi perpendicular pe sol (mai precis cu diagonala perpendiculara pe sol). Arhitectul care a facut asta fie era dement, fie beat fie nu mai are nici o scuza. Dupa putin timp de privit la ele ti se facea rau si incepeai sa te intrebi daca viata nu cumva e altfel decat pare.Am stat la o bere pe malul apei si ne-am holbat la niste vase cu panze ancorate pe malul opus al canalului. Zona era una frecventata des de studenti (erau si niste semne care ii indemnau pe petrecareti sa fie civilizati si sa se distreze in liniste). One more beer si am plecat spre piata.

Inainte de piata ne-am oprit la Biblioteca Municipala, o cladire pe 6 sau 7 etaje ce parca era picata dintr-un film sf. La intrare erau niste porti de acces precum cele din orice magazin mai mare ce detecteaza daca ai plecat din magazin cu un produs fara sa il platesti. Scopul lor era cam acelasi numai ca produsele erau carti. La parter era o mini expozitie de machete de scaune ale unui arhitect olandez al carui nume acum imi scapa (o sa o rog pe Elena sa imi reaminteasca). Biblioteca era impartita pe subiecte (istorie, muzica, arhitectura, literatura, medicina, etc) si puteai sa te uiti pe un panou mare la ce etaj al bibliotecii este subiectul dorit de tine. Interiorul era foarte spatios, bine luminat si nu prea aveai senzatia ca esti in o biblioteca, mai degraba era un supermall pentru carti. Accesul intre etaje sa facea cu niste benzi rulante inguste fix pentru o persoana. M-am uitat la niste carti de IT (oferta era variata si am gasit si carti de programare insa nu erau foarte specializati pe subiectul asta) si de chitara. Am incercat sa gasesc departamentul cu carti de matematica dar nu am reusit si am reuntat repede.

Piata din Rotterdam este chiar langa biblioteca. Este cumva in genul pietelor volante de la noi pentru ca se tine doar martea si sambata. Locul in care se tine e o piata imensa ce din biblioteca se vedea toata acoperita de prelate albe. Piata este organizata pe mai multe alei, mai late decat in Romania, fiecare cu specific: una e cu haine, vechituri si alte prostioare (cumva ca un talcioc de la noi), alta e cu legume si fructe, alta cu peste, paine si alte asemenea. Din cand in cand e mai e cate un individ cu o taraba cu mancare preparata pe loc. Piata de fructe este plina de chestii care in romania le-am numi exotice (mango, avocado, etc) dar au si mere, prune, pere si alte chestii usor de procurat si la noi. Olandezii mananca destul de mult pe strada, mancarea favorita de pana acum fiind cartofii prajiti pusi intr-un cornet (cum erau cele de floricele) si maioneza. Atmosfera de piata se asemana cu cea din tara numai ca lucrurile sunt mai frumos aranjate si e mai mult spatiu intre tarabe. Nu ai senzatia ca te sufoci. Exista si aici marfa de proasta calitate, kitchuri, chinezarii, turcisme si alte asemenea si probabil ca au succes ca altfel nu ar exista orferta. Legumele si fructele arata foarte bine si gustul e autentic. Preturile poate sunt putin mai mari la anumite chestii (si mai mic la altele) iar oferta e mult mai bogata. Am vazut niste legume pe aici pe care in tara un le-am vazut deloc.
Vanzatorii sunt de toate rasele si culorile si pareau foarte civilizati. Pana la urma scopul lor este sa vanda. Cel mai mult m-a amuzat un tip pe la 60-65 de ani care urla cat putea de tare “banane banane bananeee”. In timpul plimbarii prin piata am avut apartul foto pus pe modul de filmat si am facut un filmulet de jumatate ora ce surprinde destul de bine atmosfera de piata.
Am revenit la baza cu niste legume si niste scoici. Un prieten de-al Elenei, Erik a venit in vizita si el ne-a gatit chesiunile. Sunt bune dar cam greu de mancat.

Erik are o companie de software aici in Olanda si chiar avut o tentativa sa deschida o filiala in Romania. Am vorbit cu el despre piata de software de aici si despre cum merge businessul de software cand economia mondiala e cam subreda. Per total a fost super misto pentru ca timp de cateva ore am putut sa flexez muschiul limbii in engleza si m-am simtit tare bine dupa. Orice trac pe care il aveam in primele zile disparuse. Era incantat de Romania ca tara, peisaje si tot tacamul dar evident avea o problema cu oamenii (asa cum avem toti).

Seara am stat in casa pentru ca vremea era cam nasoala si am palavragit cu elena  despre o groaza de chestii.

Azi incerc din nou cu portul!

Ziua a inceput cu o debarcare precum a americanilor in franta. Am trimis bicicleta la plimbare dupa ce am folosit-o pentru ultima oara intr-o excursie pana la Albert Heijn : scorul la pauza 2 dr pepper si niste mars. La final : 20 euro pentru 2 zile de bicla cu tot cu asigurare de furt. Probabil ca e mult dar a fost foarte utila dracia aia cu 2 roti. Fara ea mergeam cu tramvaiul (oh the thrill!) sau pe jos (again the thrill). Daca aveti de gand sa vedeti olanda faceti cumva rost de una bucata bicicleta per suflet ratacitor. Nu de alta dar e pacat sa vezi doar o linie de tramvai si 2km^2( adica patrati).  La plecare m-am conversat cu unul din tipii de la receptia hostelului ce avea niste business in romania. Mi-a spus ca in octombrie ne viziteaza din nou si ca sta prin zona favorit. Era disperat din cauza tiganilor ce aveau hartiile de 500eu puse precum funiile de ceapa la uscat in portofel, una langa alta. In plus era enervat ca nimeni nu stie limba engleza si nu prea se descurca. Omul avea si el dreptatea lui si chiar mi-a parut rau sa aud adevarul. Am plecat spunandu-i ca poate mai vin si la anul si ca tiganii nu sunt toti atat de rai.

Am luat-o pe jos cu bagajul in spate spre gara centrala. Am ramas uimit de cat de bine ma descurc acum fara harta (dar dupa nshpe ture de bicla). La gara am avut parte de niste draci pentru ca automatele de bilete (da in olanda poti sa iti iei bilete de la automat, e foarte bun pentru sociopati) nu primeau nici un card romanesc si nici unul nu inghitea bancnote fie ele si de euro. A trebuit sa merg la un ghiseu unde am vorbit cu o persoana foarte amabila. Diferenta de pret intre automat si “uman”a fost de aprox 50 de centi dar macar aveam bilet si nu draci. Trenul cu care am mers catre Rotterdam arata aproximativ ca sageata noastra albastra doar ca mai putin pretentios si cu mai putini calatori.  In timpul calatoriei apareau pe un afisaj cu leduri numele statiilor ramase impreuna cu ora de sosire. Orele au fost respectate cu un decalaj de aproape 2 minute.

In Rotterdam ma astepta Elena (cu care m-am cunoscut in avion! – check day 1) . M-a condus pana la ea acasa si dupa o masa si niste povesti am plecat cu bicla prin Rotterdam. Ne-am despartit la podul Erasmus si eu mi-am continuat plimbarea prin Rotterdam.

Rotterdam e un oras superb. Sincer bate la fund Amsterdam de nu se vede. In primul rand este un oras mult mai viu si mai dinamic decat Amsterdam. Amsterdam prin arhitectura lui (cu exceptia cartierelor noi, care sunt relativ putine) pare cufundat in formol. Aceleasi lucruri de sute de ani. Daca vrei sa vezi cum era atunci e superb insa daca vrei ceva modern, well mai greu. In schimb Rotterdam (Atat cat am apucat sa vad azi) este mama si tatal arhitecturii moderne. Rotterdam a fost aproape ras de pe fata pamantului dupa al 2lea razboi mondial asa ca a fost usor pentru arhitectii olandezi sa isi faca de cap. Podul Erasmus are o eleganta greu de reprodus in cuvinte (si nu de mine) iar podurile adiacente fac cumva legatura intre vechi si nou. M-am invarit in principal prin zona podului Erasmus (Dar am ajuns si pana la universitatea Erasmus din Rotterdam).  Orasul este la fel de prietenos cu biciclistii ca si Amsterdam numai ca aici turistii sunt mult mai putini si prin urmare se circula mai civilizat (pe banda de biciclete). Masinile sunt mult mai multe decat in Amsterdam insa nu sufoca orasul. Arterele sunt gandite de asa natura (si timingul semafoarelor)  incat blocajele desi se intampla nu sunt la fel de stresante ca cele din Bucuresti.

Un element mult mai prezent decat in Amsterdam sunt barcile de toate neamurile, de la barcute mici (un fel de taxi mi-a spus Elena) pana la barje si remorchere. Cand stai pe banca si te uiti cum trec barcile timpul trece mult mai repede (eventual te ia si visarea daca esti mai debil – like me). Am vazut in departare si o nava de croaziera care era imensa. Chiar si de la mai bine de  2km era un monstru.  Maine merg in port sa vad cum sta treaba cu barcile astea.

Am ochit pe putin 10 cladiri deosebite, toate moderne si fiecare cu ceva special. Raducu o sa jubileze cand o sa ajunga aici.
Am baut o cafea la hotelul New York, o baza de plecare bine conservata si foarte frumos aranjata a imigrantilor (sau emigrantilor -depinde de unde privim problema) in SUA. Am baut o cafea si am mancat o prajiturica cu vanilie, foetaj si glazura – vanilla slice. Foarte bun! Langa hotel se ridicasera probabil pe seama podului Erasmus mai multe cladiri noi insa mai ramasase si o mica cladire ce parea sa fi servit depozitarii de marfuri aduse din coloniile olandeze. Chestia asta era un fel de reminder al lucrurilor ce au fost demult.

Am niste poze si niste filmulete dar o sa mai dureze ceva.

Maine revin cu impresii despre Rotterdam. Pana acum it rocks!

Artis Zoo este la 3 minute de mers pe jos de locul unde stau eu si la aprox 1 minut cu bicicleta (cu tot cu semafor). E un loc ce pune impreuna un planetarium, un muzeu de geologie si o gradina zoologica. Intrarea a fost mai scumpa decat credeam eu (13eu) dar a meritat overall. Dupa ce intri in stanga e planetariumul si din ora in ora sunt proiectii. Proiectia dureaza cam 25 min si pentru prima impresie este rupatoare. Eu am vazut o chestie care se numea Infinity Express si era vorba despre big bang, galaxii, constelatii , marte si inca ceva. Evident totul era vorbin in limba asta imposibila si eu doar am pus cap la cap ce stiam de acasa cu pozele proiectate. Planetariumul este un loc asemanator cu un cinema numai ca in loc sa proiecteze pe un perete normal totul este aruncat pe o cupola imensa. E ca un fel de cinema semisferic. Daca stai unde trebuie senzatia bate la fund orice film vazut pana la momentul respectiv. Simti cum se misca totul cu tine (dar tu stai pe loc). Experienta e foarte misto si avand in vedere ca e inclusa in pretul ala enorm e bestiala. Dupa distractia asta m-am plimbat prin zoo si singurele chestii cu adevarat rupere au fost leii si leii de mare. Probabil e o atractie de la zodie. Aratau foarte frumosi si maiestuosi. Pozele nu le fac dreptate iar ce e prin romania parca ar fi niste pisici lesinate. Leii de mare iar erau impresionati prin eleganta cu care inotau si mai scoteau din cand in cand boturile la aer. Si asta e greu de reprodus. Discovery e o mizerie.
In rest zoo m-a enervat. Nu sunt cel mai mare aparator al animalelor dar si aici era prezent sentimentul ala imbecil de animale mult prea chinuite. Locul era plin de prescolarii si proaspat scolari care se zgaiau la animale si faceau ca toti dracii. E bine ca toti am fost asa. M-am invartit ce m-am invartit m-am zgait si eu la animale cat am putut si am plecat.

Nu am putut sa nu ma abtin si am mers la burger king, curios fiind cum e fata de ala de la noi. Stupoare totala, tot aia e. Am plecat mai plin si mai dezamagit.

Dupa o plimbare pe jos prin Rembrandt-plein – un fel de piata cu muuulte cafenele am luat-o frumos spre Reichsmuseum. Asta este poate printre cele mai misto muzee vazute de mine vreodata. Dupa un control destul de dubios (exact ca la aeroport) am platit biletul si inainte sa purced am luat si audio guideul (4 eu in plus). S-a dovedit a fi o alegere foarte buna. Audioguideul este un gadget foarte dragut: un fel de mp3 player cu o tastatura numerica. Pe anumite tablouri sunt puse niste numere si tot ce trebuie sa faci este sa introduci numarul in gadget si da dai play. Atunci incepe sa iti cante un nenea informatii despre respectivul tablou. E foarte misto atunci cand nu ai un ghid cu tine. Informatiile scrise langa fiecare tablou sunt relativ putine si in multe cazuri lucrurile sunt mai complexe decat sunt prezentate acolo. Rembrandt (caci asta e subiectul principal) e un pictor caruia reproducerile nu ii fac deloc cinste. E o senzatie rupatoare atunci cand vezi cu ochii tai. Nu are sens sa comentez aici mai mult. Alta chestie foarte interesanta vazuta au fost casele de papusi. O curiozitate locala de prin secolul 17-18, facute cu scop de amuzament pentru tinerele doamne. Si aici e greu de povestit. Trebuie vazut pentru a intlelege fenomenul. Nici discipolii lui Rembrandt nu erau de lepadat, unii fiind chiar talentati.

Bunastarea olandezilor se trage din evul mediu. Probabil ca protestantii aia stiau ei ce stiau. Faptul ca le atat de bine acum nu e o consecinta a 50 de ani ci a mai multe sute de ani. Alex (un tip cunoscut via Radu) si sotia lui ziceau ca toti olandezii sunt disperati dupa contul de economii. Acolo pun ban pe ban de cand fac cativa ani. Asta e obsesia lor si d-asta sunt si atat de zgarciti (asta am aflat-o tot de la Radu si prietenii lui). Lucrul asta se vede si in lipsa de magazine de “chilipiruri” – ieftine si proaste, si mai ales in libertatea asta aparenta din Amsterdam. E un mega business toata chestia cu drogurile si prostitutia si nu doar din taxele alea amarate cat din turism. Daca iti faci credit in Olanda esti un fel de prostul satului (cu exceptia creditulul pt casa pe care toata lumea il face). Aici nu se pune problema sa faci credit doar cu bulentinul pentru un televizor sau un mixer. D-aia ai contul de economii. La fel si cu cardurile de credit ce aici sunt pasare mai rara decat in alte parti. Evident asta e unul dintre motivele pentru care merg bancile olandeze atat de ok.

Seara m-am vazut cu Ioana si am mai rezolvat niste dileme personale. Nu sunt pe deplin multumit dar cred ca nu poti sa ajungi niciodata la o stare de maxima impacare cu sine (decat poate prin meditatie sau moarte). Lucrurile le vad acum in alta lumina si avand in vedere ca am reusit sa fac asta nu ma mai vad un monstru atat de mare.

Am fost la o cafenea pe langa Hard Rock Cafe (la intrarea in Vondelpark) unde am baut doua beri super misto, mai ales Strongbow. E poate cea mai buna bere bauta de mine vreodata si asta pentru ca are cu totul si cu totul alt gust decat o bere normala.

Am plecat pe undeva pe la 8 si ceva (parca) si am pedalat de nebun printre canale (am mers undeva spre vest). Pana la urma am ajuns prin zona cu hostelul si m-am oprit la restaurantul italo-turcesc de la parter. L-am chinuit putin pe chelner si am ales o bere efes (care parea mai buna decat aia de la noi) si o specialiate turceasca cu pui oaie si un fel de mititel de-al nostru numai ca ceva mai condimentat. Chestia asta a venit la pachet cu o salata si niste sosuri : ceva picant si niste maioneza. Pentru a doua oara am vazut ca inainte de mancarea propriuzisa se aduce niste unt cu usturoi care nu e mult dar e gustos. Am plecat mai multumit si mai linisit.

Amsterdamul e un oras groaznic pentru cineva venit de undeva unde nu e “libertate” (si/sau civilizatie). Cel mai bine se vede lucrul asta la americanii zgomotosi de pe strazi. Norocul lor e ca olandezii ii suporta si chiar fac un business din asta. Pus in fata atator tentatii si atator lucruri pe care nu le-ai avut e greu sa nu calci stramb. Olandezii nu fac asta pentru asa sunt dresati de mici.
Orasul te schimba si te consuma daca nu esti obisnuit cu el. Am vazut asta la mai multi oameni. Din pacate schimbarea asta nu e intotdeauna spre mai bine.

Maine plec la Rotterdam. Trebuie sa las bicicleta si sa check out de la hostel. Sper sa fie mai bine acolo.

M-am invartit putin prin nord-vestul orasului si m-am intors in zona centrala. Vorbisem cu Radu sa mergem la un restaurant romanesc. Stiam e el de la Ioana si dupa cateva indicatii de la Radu stiam perfect sa ajung acolo. E destul de aproape de restaurantul japonez unde am mancat ieri. In drum spre el m-am oprit la un magazin de chitare sa imi fac aprovizionarea cu pene. Dupa 10 minute si 7 euro aveam un pumn de pene de chitara. Din pacate sau din fericire Radu mi-a zis ca intarzie vreo ora asa ca am avut timp sa ma mai plimb prin zona. Am mers spre estul amsterdamului catre iesirea spre Harlem (cred). Am mers pana la locul unde scria ca se termina Amsterdamul si m-am intors. Sunt niste cladirii dubioase in zona aia (am facut poze) si fiecare al 3-lea magazin era cu profil turcesc.
Plimbandu-te prin Amsterdam din cand in cand dai peste un miros puternic de marijuana. Pur si simplu te loveste cand mergi prin parc sau cand te opresti intr-o intersectie. Dupa o vreme ajunge sa ti se para o chestie de asteptat. Toata lumea pare sa faca asta (si evident in mod special turistii). Din ce am vorbit cu Radu si prietenii lui fumatul de iarba in timpul saptamani nu e prea recomandat ca nu mai ai randament la slujba dar in weekend e o chestie foarte comuna.

Pana la urma am ajuns la restaurantul romanesc (numit evident cliseistic, Dracula). Preturile erau mari pentru Romania dar probabil foarte ok pentru Olanda. Oamenii cu care eram la masa erau super incantati ca mananca sarmale, ciorba de burta sau salate de vinete. Pentru mine era food as usual. Am vorbit cu ei si am aflat cum mai e viata pe aici si pe la 11 fara ceva am plecat spre casa. Dupa inca vreo 25 de minute de pedalat eram la hostel. Colegii de camera pleaca azi si ma astept sa vina altii. Astia nu au facut nicio chestie nasoala si catat cat am interactionat cu ei au fost ok.
Cred ca azi merg la zoo si la muzeu. M-am plimbat destul zilele astea si e nevoie si de ceva mai ‘telectual. Cu putin noroc poate azi ma vad si cu Ioana.

Orasul asta e teribil de frumos. Proabil ca avem si noi in Bucuresti cateva stradute comparabile dar aici orice straduta amarata arata nemaipomenit. Pana acum nu am avut indicidente si nu ma astept sa am. Oamenii sunt foarte centrati pe ceea ce fac si incearca sa nu ii deranjeze prea mult pe cei din jur. Chiar si dealerii de cocaina din redlight sunt foarte prietenosi. Daca vad ca nu esti interesat iti zambesc si trec la urmatorul trecator. Politie am vazut relativ putina dar suficienta cat sa se impuna. Sunt sigur ca daca se intampla ceva in nici un minut apare un politist. Nu mi-au placut tinerii. Nici macar aia care se tineau de mana nu pareau foarte convinsi de lucrul asta. Parea un fel de chestie de conjunctura. Oamenii par mult mai calmi. Probabil ca isi primesc picatura de fericire zilnic si nu au de ce sa se consume. Probabil ca e nevoie de zeci sau sute de anii pentru un asemenea dresaj. Poate ca m-as muta aici dar nu singur. Toate lucrurile par sa mearga ceas sau spre precizie de ceas (nu am inteles de ce functioneaza uneori defazat stopurile de biciclete fata de alea pentru pietoni sau de ce exista vreo 5 sau 6 perioade de semafor pentru o intersectie obisnuita). Femeile olandeze sunt inalte si uneori par lipsite de feminitate.

E uimitor cate locuri cu mancare sunt. Nu stiu cat de des gatesc olandezii (am vazut ca au mare succes semipreparatele de la albert heijn) si daca toate localurile sunt si pentru ei sau au ca target turistii. Nu exista strada mai mare fara cafenea pizzerie sau shaormerie. Un unele locuri mai apar chinezarii dar doar prin centru. Nu am vazut oameni obezi sau nici macar grasi. Singurele femei grase sunt americancele. Probabil ca pedalatul asta mai are si alte roluri decat cel de a te deplasa din punctul a in punctul b.

In centrul orasului nu ai cum sa vezi pamant. Dupa ce te invarti o perioada devine frustrant. Totul e acoperit de asfalt si dale. DIn cand in cand mai e cate un copac cu un patratel de pamant. Atat. Pe masura ce iesi catre periferie mai revine pamantul si zona verde. In mod cert astia sunt la jumatate de secol de noi.

Ma enerveaza ca ei nu se consuma deloc. Eu am atatea zbuciumuri interne si uneori se vede pe fata mea ce si cum. Astia sunt toti un zid. Nu am vazut un om cu griji pe strada. Pentru mine chestia asta e demoralizanta. Uneori pare ca sunt singurul nefericit din orasul asta.

S-ar putea sa plec la Rotterdam zilele urmatoare. Inca nu m-am hotarat si azi trebuie sa iau o decizie. O sa vad la sfarsitul zilei.

Prima zi a inceput la 9 cand i-am trezit pe colegii de camera (doi turci si un maghiar) si am iest la breakfast. Se pare ca in cei putini bani pe care i-am dat am si mic dejun inclus. Nu e mult dar e o grija in minus pentru mine.
Am plecat pus pe fapte mari pe la 9.30 si am luat-o la pas catre Centrum. Primul soc l-am avut cand a trebuit sa astept dupa un pod ce tocmai se ridicase. Sa vad si asta intr-o zi pe canalul dunare-Bucuresti. Am intrat intr-o piata (Niewmarkt) unde am dat peste un supermarket oriental de unde puteai sa cumperi tot felul de ciudatenii pe care doar asiaticii le pot aprecia. Tot aici am gasit primul Albert Heijn, un fel de lant gen mega-image. Am lovit repede o cutie de dr pepper si o apa minerala belgiana cu gust de apa de robinet de bucuresti si am plecat mai departe.
Redlight district vazut dimineata arata ca orice alt colt obisnuit al Amsterdamului doar ca sunt stradute multe si inguste. E bine sa il vezi dimineata daca vrei sa fii atent la arhitectura si alte lucruri asemenea. Mai mult despre asta mai incolo. L-am batut in sus si in jos si am gasit primele semne ale civilizatiei occidentale : KFC, Burger King si McDonalds. Am urcat catre gara si apoi m-am intors pe o straduta aleasa la plesneala. Pe masura ce mergeam pe ea incepeam sa vad ideograme si din ce in ce mai multe restaurante cu Thai food si Chinese food. Era chiar una unde scria ca daca dai 8eu te lasa sa mananci o ora. Suna prea bine si tocmai d-asta nu vreau sa incerc.
M-am decis sa merg in parc pentru ca am o carte de terminat si vreau sa o las aici. In drum chiar am trecut pe langa un book exchange (undeva in sudul redlight district). Drumul catre Vondelpark m-a facut sa realizez evidentul (si lucrurile spuse de nshpe ori de altii): fara bicicleta esti mort. Ieri am mers toata ziua (cu pauza de aprox 2h) si a fost absolut rupere.
Am trecut pe langa un alt semn al civilizatiei (hardrock cafe) si am intrat in Vondelpark. E un parc mare ce din pacate e in renovare. Anumite parti nu sunt vizitabile si trebuie sa ocoloesti. Unde mai pui ca pe langa tine mai trec camioane si alte asemenea ce ridica un praf total neplacut. Cred ca e cam de marimea hersatraului nostru doar ca e mai curat si poti sa calci pe iarba fara sa te simti cu musca pe caciula. Toata lumea mergea pe bicicleta. Cei care un erau cu bicla erau cu cainele sau faceau jogging. M-am asezat pe o banca si m-am pus pe citit. Dupa aproape 2h de citit si reflectat m-am ridicat pentru ca inghetasem ca un con de inghetata si nu mai rezistam.
Am facut drumul inapoi catre Centraal Station dar cu focus pe magazine. Pe la 2.30 era deja isterie in oras, toata lumea parand sa caute ceva. Oamenii par foarte preocupati de sine si nu sunt zgomotosi. Cei mai zgomotosi sunt turistii (in special cei americani). Traficul exista dar pare suportabil si biclietele ajuta enorm in sensul asta. Am inteles ca pretul parcarii este enorm asa ca e un motiv in plus sa folosesti bicicleta.
Dupa cateva ore era deja frustrant. Oriunde intorceam capul era o bicicleta nici cand ma uitam la un zid existau sanse sa vad o bicicleta. Singura solutie e sa inchizi ochii ca sa scapi de ele. Cred ca sunt sute de mii de bicle in orasul asta. Sunt parcate peste tot (dar nu incurca pe nimeni – desi aici inca am dileme – am vazut niste stickere pe niste geamuri cu gratii pe care scria no bikes). Se vede ca esti turist pentru ca nu ai bicla. Azi trebuie sa imi inchiriez si eu una.
Pe la 3 si ceva am mers la albert heijn si mi-am luat un sandvis si niste gogosi glazurate. Aceleasi gogogsi le-am vazut la 4x pretul dat de mine la niste gherete mai incolo. Se pare ca stiu si ei sa faca business. Dupa ce am devorat gogosile in rembrandt plein (o piata mare unde sunt niste cafenele imense cu scaune orientate catre strada) am luat-o inapoi spre redlight. Incepuse sa se anime treaba. Mirosul de iarba devenea din ce in ce mai prezent si erau din ce in ce mai multi oameni. Pe langa limba asta imposibila cel mai mult auzi engleza cu accent de sua. Locul asta este un fel de mecca pentru americani pentru ca intregeste cele 3 idealuri sfante: beer pot and hookers.
Vitrinele cu femei sunt doar in partea de nord a zonei delimitate de canale si cel putin jumatate provoaca dezamagire oricarui barbat cu un minim de standarde. Eu paream tinta perfecta pentru ele pentru ca eram tanar singur si ma mai si uitam insistent (deh socul cultural). Chiar unele au deschis usile si au strigat dupa mine. Sa zicem ca au un marketing foarte bun. Am vazut si primii “rupti in gura” niste americani care nu se mai tineau pe picioare si blestemau substantele tocmai consumate. Niste oameni ce nu erau albi (mi s-a spus ca sunt rasist si incerc sa ma abtin de la alte comentarii) chiar m-au intrebat in soapta cand am trecut pe langa ei : coca, extasy ? Se pare ca si drogurile mai grele se pot procura destul de usor. Nu stiu daca ce vindeau ei era the real deal sau praf de creta pentru turisti dar nu am de gand sa aflu. Ii las pe altii mai voinici.
Olandezii au rezolvat o problema la care noi ne chinuim de ani buni. Eu ii zic problema lui Dorel, acel muncitor care are un job destul de comun (maturator, muncitor in constructii, manipulant de utilaje) oricum munci ce nu necesita calificare sau calificare sumara. Majoritatea muncilor de tipul asta sunt facute de non-olandezi (sau non-caucazieni). Sunt foarte multi asiatici, magrebieni or others care fac tipul asta de treburi. Atat cat am vazut eu nu le faceau de mantuiala. Probabil ca statutul de imigranti ii forteaza sa lucreze bine pentru ca este singurul mod al lor de a realiza ceva in viata. La noi Dorel nu mai spera nimic. E plafonat si nu ii pasa daca se mai intampla ceva (celebra zicala timpul trece leafa merge). La olandezi cultura asta e de sute de ani si d-asta e atat de bine aici.
Alta chestie absolut desteapta (si irelevanta pentru multi) este modul in care sunt facute trotuarele aici. Toate sunt din dale ce se pot scoate. Vrei sa sapi dupa o conducta? Nem problem scoti dalele scoti pamant faci jobul pui pamant pui dale la loc arata la fel. La noi e asflat si dupa lucrare iese un mare rahat. Cred ca astia de ne conduc pe noi ar trebui trimisi in excursii in tari d-astea civilizate dar nu excursii d-alea cu turul orasului si cazare la 5 stele. Nu nene, ecursie pe jos, mers si amestecat cu populatia bastinasa si vazut cum au rezolvat concret aia problemele astea tampite. Inutil sa spun ca nu am vazut nici o fibra optica atarnata de vreun stalp.

Dupa ce m-am invartit in redlight de mi-a iesit pe urechi (e ceva ciudat in locul asta, realizezi doar dupa ce iesi din zona si iti dai seama ce bou ai fost ca mai era si altceva de vazut decat femei in vitrina) am luat-o catre nord pe langa canalul navigabil. L-am sunat pe Radu (un tip cunoscut pe RGC si stabilit in Olanda) sa ne vedem la o bere. El se vedea cu niste prieteni la un restaurant japonez si m-a invitat si pe mine. Dupa ce mi-a dat niste indicatii, in 50 de minute eram la locul cu pricina (big mistake din nou: get a bike). Era un restaurant japonez micut nu cu mai mult de 7-8 mese. Toti prietenii lui Radu erau programatori si am invatat una si alta despre cat de bine o poti duce ca programator in olanda. Se pare ca e o piata buna pentru asa ceva.
Am comandat niste sushi si sashimi si niste bere japoneza(care a fost o semidezamagire pentru 3eur o sticla). In schimb sushiul si sashimiul (mai ales sashimiul) a fost absolut bestial. Nu stiu cum au ajuns japonezii astia la performantele astea insa gustul e extrem. Ca main dish am mancat ceva ce se numea Scallop T-ceva-ceva(am uitat). Era o scoica facuta bucati intr-un sos duceag cu ceapa si alte chestii. Farfuria cu mancare era adusa pusa peste o chestie unde era o flacara si asa mancarea statea calda tot timpul mesei. Langa chestia asta venea si un bol de orez fiert peste care puneai sosul si bucatile de scoica. Am invatat sa mananc cu betioare si pentru un incepator mi s-a spus ca ma descurc ok. O singura data nu m-am putut abtine si am pus direct mana. Deh roman.

Dupa masa am mers intr-un club numit soundgarden (sau ceva de genul asta) unde profilul era punk spre putin industrial. Aici am baut o bere foarte foarte buna (imi scapa numele era ceva lung Wies-ceva-ceva) ce se asemana putin la gust cu Leffe. Ce mai, o bunatate. Da cu flit oricarei beri din Romania.
Pe la 11 si ceva (sau era 12?) gasca s-a spart si Radu nu mai era in forma sa mearga pe bicicleta pana acasa asa ca a luat taxiul. Am ramas cu prietena (sau sotia?) lui radu, Georgiana sa ducem bicicletele acasa. Dupa 5m de mers pe langa bicla am hotarat ca e aiurea asa ca m-am ales cu un licurici clipocitor atarnat de rucsac si m-am aruncat pe bicicleta. Dupa o mica perioada de acomodare am inceput sa pedalez chiar cu destul de mult succes. O singura data ne-am dat jos de pe bicla, atunci cand am traversat o parte din redlight pentru ca acolo densitatea de coffeeshopuri era cam mare si drogatii se plimbau cam haotic. E bine sa nu pocnesti pe cineva cu bicicleta. Pe drum ne-am oprit la un magazin de mancare asiatica, Wok to go. Wok este un tip de mancare pregatita pe loc in un vas numit wok, un fel de tuci mai mic de-al nostru. Mancarea este gatita in fata ta si e o alternativa foarte buna la mcdonalds dpdv al sanatatii. Eu mi-am luat ceva cu piept de pui si legume si costa 5.5 euro(erau niste variante si de 6 parca). Ca garnitura puteai sa algi intre orez si noodles (niste taitei mai lungi). Am luat la pachet wok-ul si am continuat drumul. Radu a fost suficient de dragut incat sa ma invite la el unde am stat cam pana la 2 mancand wok-ul si palavragind despre ce se mai putea palavragi la ora aia. Deja la 2 eram prea rupt de oboseala si a trebuit sa ma car.
Cand am ajuns in camera unde colegii mei deja dormeau dusi…
M-am trezit pe la 9 si ceva si astia inca dormeau. Probabil ca erau foarte zob. Nici pana acum nu au coborat la breakfast.
Azi imi iau bicicleta. Altfel e chin orasul asta. Ziua de ieri a fost mai mult o recunoastere a orasului. Azi o sa fie mai goal oriented.

Deja m-am obisnuit sa vad alte fete decat caucazieni si sa aud altceva decat romana. Limba asta e imposibila dar slava domnului toti stiu engleza, de la vanzatori pana la taxatorii de pe tramvai si politisti. In mod evident toti vorbesc mult mai bine decat mine care imi gasesc asa de greu cuvintele si ma balbai de 20 de ori pana scot o idee. Ghinion eu.

Hostelul in care stau e tinut de niste arabi si cu toate astea sunt foarte prietenosi. Sunt constienti ca un review prost le poate strica afacerea.
Poate in zilele urmatoare o sa fac si niste iesiri in afara orasului. Sper ca intr-una din zile sa ma vad si cu Ioana (if ever).
Am poze dar nu le pun acum. E prea complicat si e irelevant momentan.
Gata! Am scris 2013 cuvinte.

Langa mine s-a asezat o doamna (Elena) care pana sa scoata rebusul am crezut ca e straina. Am discutat cu ea in majoritatea timpului si am invatat destul de multe depre olandezi, romani, Romania si cele ce vor urma. Sincer nu ma asteptam sa existe oameni atat de draguti si deschisi. 1 friend won

Zborul a fost fun , fara incidente majore avand in vedere ca pilotul era o ea. Oricum e impresionant cand te gandesti ca ditai hardughia plina ochi cu oameni si bagaje se poate inalta. Am avut parte in majoritatea timpului de nori si doar foarte rar am vazut solul. Mancarea putina dar relativ ok aproape cu tenta umoristica.

La aterizare am avut super noroc ca pana cand sa ma dumiresc eu ce si cum Elena m-a dus glont la banda de bagaje. Pe ea o astepta prietenul si m-au lasat pe peronul garii. (pentru distractia asta sunt dator cu o sticla de vin)

Trenul express pana la gara centrala era aproape gol. In vagon erau poate 5 oameni din care 3 foarte business like. Deci fara emotii.

La gara am avut un mic ghinion cu intarziatul. Ghiseul de info si bilete era inchis asa ca a trebuit sa chinui niste politisti sa ma indrume catre un automat. Am luat 15 strips (un fel de bilet foarte mare pe care ti se pune o stampila cand te urci in tramvai) -~ 7 euro. Mi-a luat ceva pana sa ma prind cum e cu tramvaiul (e un afisaj pus putin neintuiv pe care ti se spune ce tramvaie vin si la ce ora(asta cu ora e criminala, chiar merge)). M-am urcat si am ajuns la hostel.

Hostelul nu arata fantastic, are 11 sau 12 camere. E foarte inghesuit dar ai o baie si un pat si asta e cam suficient. Deja am facut conversatie cu niste americani are stau de ozone si de bucharest si evident de dracula.
Tipul de la hostel e colorat (desi nu imi dau seama daca e arab sau magrebian) dar e foarte de treaba si mi-a dat o harta si niste indicatii.

Am wireless desi nu stiu daca bate pana sus la etajul 3 unde stau eu. De la parter pare sa mearga ok.

Maine ma vad cu un amic forumist si ma plimb. Poimaine poate bicicleta.

So far so good (so what)