In scurta dar zbuciumata (right) mea cariera de admin am intalnit cateva situatii absolut ilare.
Institutie de stat. Cam 500 de useri. Windows, exchange.
Grija primordiala a fiecarui angajat era sa citeasca mailul. Opinia generala este ca emailul este precum telefonul. Daca pica serverul de mail (nu merge telefonul) nu mai vine niciodata mailul (nu te mai suna in veci). Protocolul SMTP este minunat construit pentru a intampina problema asta. Daca serverul de mail nu raspunde, expeditorul mai asteapta, mai bea o cafea si apoi face retry. Emailul e considerat expirat dupa o zi sau chiar doua (intervalul se poate seta ad labam in orice mta decent). Prin urmare cand pica serverul de mail trebuia sa ne asteptam la zeci de telefoane furioase urland ca nu merge si ca acum trebuie sa vina un email critic (revista presei). Foarte rar se intampla sa nu mearga si in general motivele nu erau legate de exchange.
Bun.Intr-zi suna o cucoana. (mai jos discutia e redata aproximativ)
‘-cosmin? (asa scria pe lcd-ul telefonului cand sunai la nr meu).
- nu merge mailul.
- sunteti sigura?
- da. mi-au trimis colegii un email si nu a venit.
- stati putin. (click clicka, trimt niste mailuri de test. toate vin instant).
- doamna la noi merge.
- la mine nu
- haideti sa va facem o vizita (remote desktop nu avea farmec si ne mai dezmorteam si noi oasele. in general nu era taskul meu sa fac vizte dar am facut o exceptie – eram si curios.)
Intru in biroul cu pricina si dau peste o cucoana pe la 50++ ani. Cam 100kg, cu fata de gospodina, tiparul functionarului public.
Deschid outlookul si cucoana imi zice ca un merge. Apas pe ‘send and recive’ : stupoare! 400 de emailuri se scurgeau in inbox. Fiinta nu folosise emailul de cand ii fusese creeat contul de mail. Explicatia data?
‘nu ne-au zis la ECDL asta’
Statul obliga ca fiecare angajat sa fi parcurs cursurile de utilizare pc (exista chiar un curs special de internet&email!)
A doua a fost absolut halucianta. Pe usa biroului departamentului IT era un semn mare pe care scria accesul interzis (paranoia specifica). Intr-o zi intra o domnisorica (tiparul tanarului angajat la stat) si ne anunta cu tristete ca i s-a stricat tastatura si daca nu cumva avem sa ii dam una de schimb. Eu si colegul o inrebam cum a decis ca s-a stricat tastatura. Ne raspunde foarte senina ca scrie numai cu litere mari. Ma uit complice la coleg si o intreb: ‘sigur nu e caps lock apasat? ‘ ‘sigur nu e’ Mirat am zis sa fac din nou o vizta la domiciliu. Norocul meu era ca biroul domnisoricii era foarte aproape. Ma asez la biroul ei si observ evidentul. Ledul de caps lock apasat. Dupa un tzac ies amuzat din biroul ei si ajung la al meu. Cu greu am reusit sa povestesc si colegului patania. Eram pe jos de ras. Daca ati crezut ca BOFH este fictiune well guess again!
Morala este foarte simpla: calculatoarele se strica (da este reflexiv). Explicatia aici (0:40)
